Servicii

Implementare soluție Microsoft Dynamics NAV pentru American International School of Bucharest

AISB

American International School of Bucharest (AISB) este o comunitate multiculturală şi educaţională din România, care foloseşte limba engleză ca principală limbă de predare. AISB oferă elevilor accesul la metodele americane şi internaţionale de predare, într-una dintre instituţiile educaţionale de elită din România.

Am ales COSMO CONSULT pentru această implementare, pentru că această companie are foarte bune referinţe şi un know-how regional. De asemenea, am apreciat competenţa echipei COSMO CONSULT pentru produsele Microsoft Dynamics şi abilitatea de a răspunde la cerinţele de business specifice organizaţiei noastre.

WILLIAM SCARBOROUGH AISB - Director of Finance & Operations

Situația inițială

Înainte de implementarea Microsoft Dynamics NAV, AISB folosea o soluţie non-ERP. În fapt, AISB utiliza o aplicaţie de contabilitate simplă care nu mai era capabilă să ofere suport pentru integrarea proceselor de business şi financiare din cadrul organizaţiei. De asemenea, activitatea AISB a înregistrat o creştere deosebită în ultimii ani şi a apărut necesitatea de a implementa o soluţie capabilă să răspundă la nevoi de business specifice.

“Am analizat piaţa de soluţii din România şi, după un proces de selecţie, am decis să implementăm Microsoft Dynamics NAV. Această soluție ERP este oferită de liderul industriei software şi este perfect localizată pentru piaţa românească. Am ales COSMO CONSULT pentru această implementare pentru că această companie are foarte bune referinţe şi un know-how regional. De asemenea, am apreciat competenţa echipei COSMO CONSULT pentru produsele Microsoft Dynamics şi abilitatea de a răspunde la cerinţele de business specifice organizaţiei noastre”, a declarat William Scarborough, Director of Finance & Operations, AISB.

Microsoft Dynamics NAV a fost proiectat pentru o integrare perfectă cu produsele Microsoft Office, SQL Server şi Windows XP. Spre exemplu, documentele scrise în Microsoft Word pot extrage date din Microsoft Dynamics NAV, acestea putând fi încorporate cu uşurinţă într-o scrisoare de afaceri. Utilizatorii pot folosi Excel pentru a extrage şi analiza informaţii din bazele de date ale soluţiei ERP.

Soluția software

Microsoft Dynamics NAV are o interfaţă prietenoasă şi consistentă, permiţând acomodarea rapidă a utilizatorilor cu funcţionalităţile produsului. Interfaţa soluţiei a oferit utilizatorilor din cadrul AISB un mediu familiar de lucru, permiţând adaptarea elementelor de interfaţă la cerinţele diverselor grupe de utilizatori. De asemenea, Microsoft Dynamics NAV este o soluție flexibilă în ceea ce priveşte adaptarea la cerinţele specifice acestei instituţii educaţionale.

“Noul sistem ne-a permis să cunoaştem în timp real lucruri importante legate de evoluţia organizaţiei noastre. Toate informaţiile financiare au fost integrate, fiindu-ne oferită o imagine de ansamblu asupra principalilor indicatori economici”, a declarat William Scarborough. Mihai Madussi, Managing Director COSMO CONSULT a adăugat: „A fost primul proiect de implementare a unei soluţii Microsoft Dynamics ERP pentru o asociaţie nonprofit din România. Proiectul iniţial a vizat trei obiective: o bază de date comună pentru elevi, taxeşscolare şi clienţii finali (parinţi sau companii), încorporarea în aceeaşi bază de date a unei multitudini de mijloace fixe şi obiecte de inventar şi o raportare managerială care să folosească şi datele enumerate la primele două obiective. Al doilea proiect a contituit trecerea asociaţiei la un sistem organizat pe contabilitatea statutară a României, împreună cu păstrarea raportării financiare internaţionale.”

Beneficiile sistemului ERP

Microsoft Dynamics NAV are ca fundament baza de date Microsoft SQL Server. Acesta este motivul pentru care managerii American International School of Bucharest au acces permanent la informaţii în timp real, oferind un suport decizional consistent la nivel de organizaţie. Microsoft Dynamics NAV integrează un număr mare de rapoarte predefinite, fiind oferite posibilităţi multiple de personalizare şi filtrare a acestora. Facilităţile de raportare existente în produs au permis AISB să identifice toate costurile şi veniturile pe centre de profit, asigurând un nivel de transparenţă şi o imagine financiară completă a fluxurilor existente în organizaţie.

Vrei să afli mai multe despre referințele noastre?

Te rugăm să ne contactezi.

Oana Mogos

Oana Mogos

Digital Marketing Specialist

Mai multe referințe COSMO

Fă parte din COSMOs-urile noastre

Extinde-ți experiența în COSMOs - înregistrează-te în portalul nostru dedicat clienților și bucură-te de beneficii și servicii exclusive

Înscrie-te acum

#myCOSMO

Nu ai găsit ceea ce căutai?

Începe acum căutarea inteligentă

The American International School of Bucharest