BIASICOM
BIASICOM este o companie cu peste 20 ani de experienţă în retail şi service al produselor electronice şi electrocasnice. În completarea segmentului de electronice şi electrocasnice, BIASICOM oferă soluţii de utilaje profesionale pentru HoReCa şi echipamente frigorifice pentru uz comercial (vitrine, rafturi, dulapuri şi camere frigorifice). Compania este lider în sectorul de retail electrocasnice din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde deţine 4 magazine specializate, cu o suprafaţă totală de expunere de 3000m² şi o unitate autorizată de service pentru electronice şi electrocasnice.
Situația inițială
BIASICOM utiliza o soluţie care devenise depăşită de creşterea businessului, nedispunând, printre altele, de componenta de retail. Necesitatea de instrumente de analiză, raportare şi evoluţie a principalilor indicatori ai acestei laturi a activităţii companiei a dus la conştientizarea nevoii de schimbare a soluţiei existente. „Foloseam un sistem care nu acoperea componenta de retail, instrument de care compania noastră avea din ce în ce mai mare nevoie”, a declarat Silviu Cîrlejan, Sales Director. Astfel, la sfârşitul anului 2013, BIASICOM a început derularea proiectului co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională - „Modernizarea activităţilor întreprinderii BIASICOM prin implementarea unui sistem informatic integrat”.
Soluția software
Implementarea soluţiei Microsoft Dynamics NAV a fost cea mai potrivită opţiune pentru acoperirea unor cerinţe ca: setarea de promoţii la POS, creşterea rapidităţii procesului de vânzare cu amănuntul, gestionarea produselor vândute şi nelivrate, automatizarea aprovizionării, rapoarte referitoare la vânzările şi profitabilitatea pe divizii şi categorii de articole. Procesul de selecţie al partenerului de implementare s-a concentrat pe referinţele companiilor – client Microsoft Dynamics NAV. „Am ales COSMO CONSULT bazându-ne pe feedbackurile pozitive din partea companiilor unde COSMO CONSULT implementase deja astfel de soluţii”, a declarat Silviu Cîrlejan, Sales Director, BIASICOM. Extragerea datelor din vechea soluţie a fost făcută de către echipa COSMO CONSULT, fără impact major asupra business-ului, acesta fiind punctul de plecare al proiectului de implementare a soluţiei Microsoft Dynamics NAV. De asemenea, s-a realizat şi integrarea cu LS Retail, add-on Microsoft Dynamics NAV, soluţie construită pe nevoile specifice ale sectorului de retail, cu beneficii imediate în ceea ce priveşte îmbunătăţirea experienţei cumpărătorilor (scurtarea timpului de achiziţie), reducerea costurilor operaţionale etc.
Beneficii
Procesul de implementare s-a desfăşurat pe o perioadă de timp de aproximativ un an, concretizându-se într-un proiect destul de complex, ce a necesitat şi customizări specifice. De acestea au beneficiat toate cele 4 locaţii ale magazinelor deţinute de companie”, Silviu Cîrlejan, Sales Director, BIASICOM. Beneficiile principale se referă la modulul de promoţii, foarte apreciat de către companiile care îşi desfăşoară activitatea în retail, funcţionalităţi avansate de administrare a acestui tip de business şi de numărul mare de rapoarte specifice activităţii de vânzări. Avantajele imediate sunt legate şi de o mai bună fundamentare a deciziilor luate ca urmare a analizei datelor furnizate prin intermediul soluţiei Microsoft Dynamics NAV/ LS Retail.
„Comunicarea cu echipa COSMO CONSULT a fost eficientă, am primit răspunsuri la întrebări şi solicitări într-un timp relativ scurt”, a conchis Silviu Cîrlejan, Sales Director, BIASICOM.
- Timp de încasare la POS redus semnificativ
- Procedura de modificare a preţurilor la raft rapidă şi clară
- Preţurile de vânzare aliniate în toate magazinele BIASICOM
- Managementul complet al operaţiunilor de la sediul central până la nivel de POS în magazine
- Aplicarea în timp real al schimbărilor de politici comerciale
- Trasabilitatea vânzărilor, stocurilor şi productivităţii
- Eficientizarea activităţii de service
- Creşterea retenţiei clienţilor prin servicii îmbunătăţite
Mai multe referințe COSMO
Fă parte din COSMOs-urile noastre
Extinde-ți experiența în COSMOs - înregistrează-te în portalul nostru dedicat clienților și bucură-te de beneficii și servicii exclusive
#myCOSMO
Nu ai găsit ceea ce căutai?
Începe acum căutarea inteligentă