Cuprins

În acest articol vom vorbi despre cum poți să fii productiv cu Dynamics 365 Business Central acoperind trei scenarii zilnice pentru a evidenția funcționalitățile soluțiilor Microsoft ce ajută antreprenorii, reprezentanții de vânzări și contabilii să fie mai productivi, îmbunătățind experiențele clienților și performanțele companiei.

Sistemele deconectate țin afacerile pe loc

Dacă ești antreprenor, ziua ta de lucru începe de multe ori de acasă, trimițând e-mailuri încă de dimineață. Ești la curent cu evoluția afacerii, cunoști clienții și furnizorii și ești implicat în operațiunile zilnice. Dar cu cât compania se dezvoltă, cu atât procesele de afaceri devin mai complexe. Fiecare e-mail adaugă un punct în plus pe lista ta de sarcini și asta implică, de obicei, utilizarea unei alte aplicații. Folosești un sistem de contabilitate pentru a emite o factură, un CRM pentru gestionarea contactelor și a fluxului de vânzări și poate încă o aplicație pentru a urmări producția sau inventarul. Comutarea între soluții necesită timp și, de obicei, are ca rezultat introducerea de date duplicate. Această productivitate scăzută îți consumă din timpul pe care l-ai putea aloca pentru dezvoltarea afacerii.

 

Pentru a impune un ritm de creștere, probabil că te gândești la o soluție de gestionare a afacerii mai amplă. Microsoft Dynamics 365 Business Central te ajută să rezolvi sarcinile administrative rapid și ușor, astfel încât să ai timp să te concentrezi asupra celor strategice, iar echipa ta să poată administra mai bine relația cu clienții. Dar cum poate ajuta concret Microsoft?

Conectezi oameni, procese și sisteme

Microsoft aduce împreună totalitatea proceselor de afaceri cu cele legate de productivitatea personală, conectând oamenii, procesele și sistemele, așa cum nu a mai făcut-o până acum.

Acum angajații ar putea fi singura legătură între sistemele comerciale și e-mail, foi de calcul și instrumentele de editare a textelor pe care le utilizează în fiecare zi. Aceasta înseamnă că se pierde mult timp cu schimbarea aplicațiilor pentru realizarea diverselor taskuri, lucru care poate duce la erori de introducere a datelor. Soluțiile de afaceri Microsoft sunt conectate și ajută la extragerea datelor și înlăturarea sarcinilor, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să piardă timp și să lucreze fără întreruperi.

Microsoft Dynamics 365 Business Central și Office 365 ajută la:

  • Creșterea productivității, reducând timpul petrecut cu comutarea între aplicații independente.
  • Încurajarea colaborării și a comunicării, prin descompunerea în silozuri interne și extinderea vizibilității în cadrul organizației.
  • Accelerarea adoptării de către utilizatori și reducerea timpului de instruire, cu o experiență perfectă pentru utilizator.

Vom vedea, în continuare, câteva scenarii în care Dynamics 365 și Office 365 lucrează împreună pentru ca oamenii să devină mai productivi și afacerea mai eficientă.

Lucrezi de oriunde este nevoie

În calitate de antreprenor, imaginează-ți că primești un e-mail de la un client important care are nevoie urgentă de o comandă livrată într-un termen scurt. Cu Dynamics 365 Business Central, poți găsi informațiile de care ai nevoie și acționezi fără a fi nevoie să cauți în sisteme disparate sau să te coordonezi cu alte departamente. Fără a părăsi Inbox-ul, verifici inventarul și descoperi că nu ai suficient stoc disponibil pentru a onora comanda. În aceeași interfață, creezi și trimiți atât o comandă de cumpărare către furnizor, cât și o ofertă către clientul tău, putând trece la următoarea sarcină pe care o ai de realizat în doar câteva minute.

Fluxurile de lucru Dynamics 365 te ajută, de asemenea, să securizezi procesele și să lucrezi de oriunde. Să presupunem că nu ești la birou și primești un e-mail care te notifică că o ofertă de vânzare a depășit reducerea maximă stabilită de 10%. Chiar din Inbox, de pe mobil, revizuiești oferta și verifici istoricul comenzilor clientului, statusul contului și limita de credit. Iei o decizie informată de aprobare a reducerii, se actualizează automat cotația, și reprezentantul de vânzări este notificat că este gata să fie trimisă clientului.

Cu Dynamics 365 și Office 365 poți lua decizii rapide și să acționezi în consecință direct din Inbox – permitându-ți să petreci mai puțin timp cu gestionarea afacerii și mai mult conectându-te cu clienții.

Îmbunătățești interacțiunile cu clienții

Știi cât este de important să-ți păstrezi echipa de vânzări conectată atunci când lucrează de la birou, dar și de la distanță. Dynamics 365 și Office 365 simplifică și automatizează sarcinile zilnice pentru ca echipa de vânzări să fie concentrată mereu pe gestionarea vânzărilor.

Responsabilul de vânzări primește un e-mail de la un client care solicită o cotizație pentru câteva articole. Sistemul recunoaște expeditorul, permițând să-i extragă datele de client în Outlook. El examinează contul din acest tablou de bord – inclusiv ofertele existente, comenzile în curs și istoricul vânzărilor. Pe măsură ce întocmește cotizația, informațiile despre client și cele despre produs se completează automat, ajutând la eficientizarea procesului.

În timp ce trimite oferta de vânzare, responsabilul de vânzări a primit un nou e-mail de la un potențial client pe care l-a întâlnit la un eveniment recent. Sistemul recunoaște faptul că adresa lui de e-mail nu se află în baza de date a clienților și îi sugerează să o adauge. Fără să părăsească Outlook, el creează profilul lui în aplicația Dynamics 365.

Acest tip de automatizare reduce timpul petrecut cu sarcinile administrative, permitând echipei de vânzări să răspundă rapid la întrebări și să îmbunătățească, în cele din urmă, interacțiunile cu clienții.

Simplifici raportarea și iei decizii mai bune

Contabilii au un rol foarte important în orice companie. Dynamics 365 facilitează sarcinile contabilului prin simplificarea raportării, eficientizarea închiderii de sfârșit de lună și reducerea erorilor de introducere a datelor.

Ziua unei angajate care lucrează la Contabilitate poate începe în aplicația Dynamics 365, unde pregătește extrasul lunar P&L. Trebuie să editeze mai multe facturi în același timp, așa că deschide lista de facturi în Microsoft Excel. În doar câteva minute, ea adaugă un nou lot de facturi și actualizează starea altora. Cu un singur clic, ea publică datele înapoi în aplicația Dynamics 365, iar informațiile sunt actualizate automat.

Dorind o analiză mai detaliată a veniturilor lunii, ea trece la Microsoft Power BI. Acolo are mai multe posibilități de a analiza datele din Dynamics 365, inclusiv informațiile despre venituri pe care tocmai le-a actualizat. Prin imagini și tablouri de bord personalizate, ea beneficiază de informații pe care nu le-a putut obține din rapoartele standard.

Cu Dynamics 365 Business Central, ai la dispoziție o imagine completă a afacerii tale și informații integrate care te ajută să-ți fundamentezi deciziile. 

Fă pașii următori pentru a-ți aduce oamenii, procesele și sistemele împreună, în cloud, și sprijină afacerea să prospere. Contactează-ne. Nu lăsa sistemele deconectate să-ți îndepărteze compania față de succes. 

Cuvinte cheie

Get inspired - Mai multe subiecte legate de acest articol

Nu ai găsit ceea ce căutai?

Începe acum căutarea inteligentă

Reinventeaza productivitatea cu Dynamics 365 Business Central